..sentimente vechi
Dupa o lupta, dupa o astfel de lupta niciuna din noi nu asteapta nici victorie, nici esec. Orice urmeaza e doar o cale de mijloc nefavorabila niciuneia dintre noi. Este doar un compromis. Un compromis legat cu durere.
Iti pot asculta oricand visele, poate chiar ti le pot alimenta uneori, dar asta cu siguranta imi va provoca o inevitabila durere accentuata. Stiu ca increderea ta in mine ar putea creste, are toate sansele, doar daca i'ai da voie. Ceea ce cu siguranta nu ai permite.
Dar inteleg. Cel putin daca incerc sa privesc din exterior reusesc. Lupta asta are loc intre mine, dorinta ta de a tine o prietenie si incapatanarea de a nu te implica.
Eu sunt sigura ca voi ceda, cat de curand... daca nu am cedat deja fara sa imi dau seama, fara sa'mi recunosc acest lucru. Stiu ca nu e un sentiment prea placut atunci cand realizezi ca retinerea ta a avut un scop, sa'ti scape inima de mai multa durere, dezamagire, poate uneori si dezgust de sine. DAR PENTRU CE TRAIESTI??? Pentru ca nimic nu se compara cu sentimentele minunate ale "victoriei". Victoria castigarii unui aliat, prieten...
Imi ceri sa renunt, ma provoci sa renunt, dar nu voi renunta. Nu voi renunta pentru ca stiu ca nu cer nimic interzis. Nu renunt pentru ca sunt sigura ca relatia noastra are o sansa, are potential. Dar desi eu nu renunt sunt unele dintre actiunile tale care imi vor provoca atata confuzie si durere incat evident ma voi indeparta. Lucru la care se pare ca incerci sa ajungi. Eu mai mult de atat nu reusesc sa fac, impotriva dorintei tale. Nu, nu, rectific, nu "EU nu pot face mai mult de atat" ci "NIMENI nu poate face mai mult decat mine!". Orice om ar renunta imediat dupa o astfel de "nesansa".
"Nimeni dar absolut nimeni nu'si incredinteaza visele, sperantele, timpul in mainile celor care le'ar putea distruge." (- VRAJITOAREA DIN PORTOBELO) Nimeni cu exceptia mea! (se pare)
Dupa o lupta, dupa o astfel de lupta niciuna din noi nu asteapta nici victorie, nici esec. Orice urmeaza e doar o cale de mijloc nefavorabila niciuneia dintre noi. Este doar un compromis. Un compromis legat cu durere.
Iti pot asculta oricand visele, poate chiar ti le pot alimenta uneori, dar asta cu siguranta imi va provoca o inevitabila durere accentuata. Stiu ca increderea ta in mine ar putea creste, are toate sansele, doar daca i'ai da voie. Ceea ce cu siguranta nu ai permite.
Dar inteleg. Cel putin daca incerc sa privesc din exterior reusesc. Lupta asta are loc intre mine, dorinta ta de a tine o prietenie si incapatanarea de a nu te implica.
Eu sunt sigura ca voi ceda, cat de curand... daca nu am cedat deja fara sa imi dau seama, fara sa'mi recunosc acest lucru. Stiu ca nu e un sentiment prea placut atunci cand realizezi ca retinerea ta a avut un scop, sa'ti scape inima de mai multa durere, dezamagire, poate uneori si dezgust de sine. DAR PENTRU CE TRAIESTI??? Pentru ca nimic nu se compara cu sentimentele minunate ale "victoriei". Victoria castigarii unui aliat, prieten...
Imi ceri sa renunt, ma provoci sa renunt, dar nu voi renunta. Nu voi renunta pentru ca stiu ca nu cer nimic interzis. Nu renunt pentru ca sunt sigura ca relatia noastra are o sansa, are potential. Dar desi eu nu renunt sunt unele dintre actiunile tale care imi vor provoca atata confuzie si durere incat evident ma voi indeparta. Lucru la care se pare ca incerci sa ajungi. Eu mai mult de atat nu reusesc sa fac, impotriva dorintei tale. Nu, nu, rectific, nu "EU nu pot face mai mult de atat" ci "NIMENI nu poate face mai mult decat mine!". Orice om ar renunta imediat dupa o astfel de "nesansa".
"Nimeni dar absolut nimeni nu'si incredinteaza visele, sperantele, timpul in mainile celor care le'ar putea distruge." (- VRAJITOAREA DIN PORTOBELO) Nimeni cu exceptia mea! (se pare)
0 strop(i) de ploaie:
Trimiteţi un comentariu